Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 iul /Agerpres/ - Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, a informat, joi, DNA.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Gheorghe Drăghici, la data faptelor trezorier al unui partid, pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare (2 fapte)", se precizează într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 15 februarie 2018 - 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, ar fi utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţ Ilfov.

"Cu aceşti bani, inculpatul a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului", precizează anchetatorii.

În acest sens, arată DNA, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, Drăghici şi o persoană din familie ar fi negociat şi ar fi convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier şi cu fonduri proprii.

"În ziua de 15 februarie 2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid). Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01 martie 2018 - 01 martie 2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni", mai arată procurorii.

În realitate, menţionează anchetatorii, întreaga contravaloare a contractului ar fi fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni, din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

"După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului", susţin procurorii anticorupţie.

Într-un alt context, precizează DNA, în aceeaşi calitate de trezorier, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti, Mircea Drăghici ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux marca Mercedes Benz, model GLE 350 Coupe, cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

"Concret, la data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018", mai arată anchetatorii.

DNA informează că formaţiunea politică a ales ca, în urma propriilor analize, să îşi exprime poziţia procesuală cu privire la constituirea de parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, Direcţia Anticorupţie precizează că faţă de faţă de Daniel Barbu, care la data faptelor deţinea funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi pentru care procurorii anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale în acelaşi dosar, dar şi faţă de alte persoane şi infracţiuni a fost dispusă disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi continuarea cercetărilor. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.