Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a participat, în zilele de 18 şi 19 iulie, la lucrările reuniunii informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Helsinki, prilej cu care demnitarul român a subliniat că România acordă, în ultimii ani, o atenţie din ce în ce mai mare măsurilor alternative la detenţie, acestea putând fi "soluţii viabile pentru dezvoltarea cooperării judiciare în materie penală".

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Justiţiei, în cadrul reuniunii, prima organizată de Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE, au fost dezbătute teme de interes precum consolidarea statului de drept - independenţa, calitatea şi eficienţa sistemelor naţionale de justiţie şi importanţa unui proces echitabil, precum şi detenţia şi alternativele la aceasta în contextul cooperării judiciare în materie penală.

"Doresc să salut, în primul rând faptul că, în domeniul cooperării judiciare în materie penală, Preşedinţia finlandeză va continua discuţiile iniţiate de Preşedinţia română, privind calea de urmat în această materie. În acest sens, dezbaterea este pe deplin complementară aspectelor abordate în ultimele şase luni şi reflectate în Raportul pe care Preşedinţia română l-a prezentat la Consiliul JAI, în data de 6 iunie 2019", a declarat Ana Birchall, conform sursei citate.

Cu ocazia dezbaterii referitoare la viitorul justiţiei şi consolidarea statului de drept din cadrul reuniunii JAI, Ana Birchall a arătat că necesitatea explorării, în continuare, a modalităţilor de consolidare pe mai departe a ariei JAI, ţinând cont de aşteptările cetăţenilor europeni, ca şi de provocările contemporane ale construcţiei europene.

"În sesiunea dedicată detenţiei şi alternativelor la aceasta, ministrul Ana Birchall a subliniat că România acordă, în ultimii ani, o atenţie din ce în ce mai mare măsurilor alternative la detenţie, acestea putând fi soluţii viabile pentru dezvoltarea cooperării judiciare în materie penală. Ministrul român a evidenţiat că practicienii trebuie să fie pregătiţi pentru o schimbare structurală în aplicarea şi individualizarea pedepselor, rolul formării judiciare, inclusiv prin Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) fiind deosebit de important. Totodată, deopotrivă important este rolul Eurojust şi al Reţelei Judiciare Europene în materie penală, prin asistenţa acordată autorităţilor naţionale", se mai arată în comunicat.

Birchall a mai evidenţiat că UE joacă un rol foarte important în schimbul de bune practici privind detenţia şi alternativele la aceasta, "pe două linii directoare majore: consolidarea sistemelor de probaţiune din statele membre şi a cooperării dintre acestea, respectiv concentrarea eforturilor astfel încât acţiunile viitoare ale Uniunii Europene în domeniul executării pedepselor să joace un rol în asigurarea unor standarde echivalente privind penitenciarele pentru buna funcţionare a instrumentelor de recunoaştere reciprocă".

În marja Consiliului JAI, ministrul Ana Birchall a avut o serie de întrevederi bilaterale cu Ferd Grapperhaus, ministrul Justiţiei şi Securităţii din Regatul Ţărilor de Jos, cu Juan Fernando Lopez Aguilar, preşedintele Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European, şi cu Vera Jourova, comisar european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, întrevederi în cadrul cărora au fost abordate aspecte legate de cooperarea judiciară şi consolidarea dialogului în domeniul justiţiei, adaugă sursa menţionată. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.