Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, participă joi şi vineri la lucrările reuniunii informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), organizată la Helsinki, unde se va discuta despre consolidarea statului de drept.

Aceasta este prima reuniune a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne sub preşedinţia finlandeză a Consiliului Uniunii Europene.

Începând din 1 iulie 2019, Finlanda deţine pentru a treia oară preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi va fi urmată în primul semestru al anului 2020 de Croaţia.

Potrivit unui comunicat al MJ, pe agenda secţiunii dedicate Justiţiei sunt incluse o serie de subiecte de maxim interes pentru consolidarea spaţiului de justiţie, libertate şi securitate al Uniunii Europene.

Astfel, miniştrii vor discuta despre consolidarea statului de drept - independenţa, calitatea şi eficienţa sistemelor naţionale de justiţie şi importanţa unui proces echitabil, precum şi despre detenţie şi alternativele la aceasta în contextul cooperării judiciare în materie penală.

În cadrul dejunului de lucru, miniştrii vor aborda şi tema justiţiei civile europene în context multilateral.

Totodată, în marja reuniunii JAI, Ana Birchall va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din statele membre UE. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.