Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat că începând de joi Administraţia Naţională a Penitenciarelor a început să efectueze plăţile drepturilor salariale cuvenite pentru orele suplimentare lucrate de angajaţii din sistem.

"Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că, de ziua lor, lucrătorii din penitenciare au primit ceea ce meritau de foarte mult timp. Chiar astăzi Administraţia a început să efectueze plăţile drepturilor salariale cuvenite pentru orele suplimentare lucrate, după ce s-au alocat fondurile necesare, aşa cum mi-am exprimat angajamentul ferm încă de la discuţiile purtate cu reprezentanţii sindicatelor atât la sediul Ministerului Justiţiei, cât şi la Guvern", precizează Ana Birchall pe Facebook, după participarea la evenimentul organizat de ANP cu ocazia Zilei lucrătorilor din sistemul penitenciar, celebrată oficial la 29 iunie.

Ea a spus că miercuri Camera Deputaţilor a votat Legea privind statutul poliţiştilor de penitenciare, un demers legislativ iniţiat şi susţinut de Guvernul României, prin Ministerul Justiţiei, ca promisiune pe care şi-a asumat-o în cadrul aceloraşi discuţii purtate cu reprezentanţii sindicatelor din sistemul penitenciar.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, joi, printr-un comunicat transmis AGERPRES, că a efectuat plata reprezentând drepturile salariale restante pentru orele suplimentare, prestate în luna ianuarie a anului în curs, într-un procent de aproximativ 55%.

"Plata efectuată reprezintă rezultatul discuţiilor dintre Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Sindicatele lucrătorilor din penitenciare, din data de 22 mai 2019, reprezentând un angajament ferm al ministrului justiţiei, Ana Birchall, pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor apărute în activitatea lucrătorilor din penitenciare în ultima perioadă", precizează ANP. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.