Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a adresat luni o scrisoare publică premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Justiţiei, Ana Birchall, în care solicită să se comunice dacă la nivelul Guvernului există un proiect de act normativ privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

De asemenea, Lia Savonea doreşte să afle dacă Guvernul intenţionează, în perioada următoare, să iniţieze un asemenea proiect de lege.

"Având în vedere preocuparea constantă a Consiliului Superior al Magistraturii pentru buna funcţionare a instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, în raport de care plenul său are atribuţii concrete potrivit Capitolului II, Secţiunea a 21-a, art. 88 (1) - 88 (11) din Legea 304/2004, vă solicităm să comunicaţi în termen util, dacă este posibil până la sfârşitul săptămânii, dacă la nivelul Guvernului României există un proiect de act normativ privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie ori dacă Guvernul României intenţionează ca, în perioada următoare, să iniţieze un proiect de act normativ în acest sens", se arată în scrisoarea semnată de Lia Savonea.

Scrisoarea vine după ce şapte membri ai CSM au refuzat să participe luni la şedinţa plenului Consiliului, care avea pe ordinea de zi numirea Adinei Florea în funcţia de procuror şef al SIIJ.

Cei şapte membri au solicitat amânarea luării unor decizii în ceea ce priveşte Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie până la publicarea rapoartelor GRECO şi Comisiei de la Veneţia cu privire la această secţie. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.