COD GALBEN: 17-10-2019 ora 10 Intre 10:00 si 13:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorii DIICOT au dispus marţi punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, în legătură cu publicarea protocolului de colaborare între SRI şi Parchetul General.

"În fapt, s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare o copie a unui document clasificat intitulat 'Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii'. Postarea în cauză a inclus şase pagini din documentul mai sus menţionat, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi respectiv 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa 'secrete de stat', nivel 'secret', conform art. 4 al. 2 lit.c din H.G.585/2002", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Dosarul a fost deschis după ce Darius Vâlcov a postat pe Facebook, în august 2018, un protocol de colaborare între SRI şi Parchet, care avea caracter clasificat, referitor la "cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin", încheiat în decembrie 2016.

Într-un alt dosar deschis la Parchetul General şi declinat ulterior la DIICOT, procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de o grefieră, care ar fi fotocopiat protocolul şi i l-ar fi dat Adinei Florea, în prezent procuror şef adjunct al Secţiei de investigare a magistraţilor.

Pe 8 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv un protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (nesecret) şi un protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel secret).

Cu privire la cel de-al doilea protocol, Parchetul General arăta că, la 22 martie 2018, a iniţiat demersurile pentru declasificare şi a solicitat SRI acordul în acest sens.

"Obiectul protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de SRI şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI şi ale Codului de procedură penală. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului", explica Parchetul General. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.