COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala local și temporar - ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Buzău, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman; COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala local - ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Vaslui; COD GALBEN: 16-11-2019 ora 23 Intre 23:20 si 05:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55-65 km/h, iar la munte 75-90km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un martor din dosarul Asesoft, în care Sebastian Ghiţă şi fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, au fost achitaţi pentru fapte de corupţie, a povestit în detaliu, luni, la ÎCCJ, cum se decidea retragerea banilor de la secţiile sportive ale clubului municipal, pentru a fi daţi ulterior unei echipe sportive private.

Instanţa supremă a reluat luni dezbaterile în dosarul în care DNA îl acuză pe Iulian Bădescu, fost primar al Ploieştiului, de fapte de corupţie pe fondul sponsorizării din banii Municipalităţii a echipei Asesoft. Instanţa judecă apelul făcut de Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul achitărilor dispuse de completul de trei judecători de la aceeaşi instanţă.

La termenul de luni al procesului, completul de cinci judecători a audiat-o, în calitate de martor, pe Constanţa Albu, şefă a Serviciului de contabilitate la CSM Ploieşti. Aceasta a fost întrebată de judecători, dar şi de procurori care a fost mecanismul prin care bani de la CSM Ploieşti au fost daţi echipei sportive Asesoft Ploieşti şi cadrul legal prin care aceste operaţiuni se puteau face.

Martora a invocat Legea 350 din 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice şi a explicat cum secţiilor neperformante ale CSM Ploieşti le era redus bugetul, iar banii colectaţi astfel erau daţi mai departe echipei Asesoft.

"De la Secţia de handbal masculin care retrograda s-a luat un milion de lei, de la echipa de şah s-au luat 30.000 de lei, de la karate - 50.000 lei, de la baschet trebuiau luaţi 80.000 de lei... Era legal să luăm bani de la cluburile Consiliului Local şi să îi dăm clubului privat Asesoft, în baza Legii 350", a spus femeia în faţa judecătorilor.

Preşedintele completului de judecată a întrebat-o dacă în istoria Consiliului Local s-au mai făcut astfel de relocări de bani, respectiv sponsorizări din banii Municipalităţii pentru echipe private, iar aceasta a precizat că are cunoştinţă că de mai multe ori.

"În istoria Consiliului Local Ploieşti, după angajarea mea ca şefă de serviciu în 2011, până la această hotărâre de bugetare, ştiu că în alte două cazuri au fost redirecţionaţi bani către cluburi private. La Asociaţia judeţeană de judo, entitate privată, şi la Tricolorul Liceul "Mihai Viteazul". Actele de necesitate, respectiv raportul şi anexa au fost întocmite de mine şi de director. Directorul clubului sportiv, Iancu Augustin, a fost cel care a stabilit sumele pentru relocarea banilor de la secţiile CSM Ploieşti. Eu am fost de acord cu directorul, eu fiind doar şefă a unui serviciu", a explicat martora.

Procurorul i-a amintit acesteia pasaje din primele două declaraţii, date la DNA şi apoi la prima instanţă de judecată, în care spunea că din punctul său de vedere aceste sume nu trebuiau date Asesoft, ci relocate secţiilor sportive din CSM, iar martora şi le-a menţinut integral în faţa magistraţilor.

Judecătorii ÎCCJ au stabilit reluarea audierilor în acest dosar pe data de 9 septembrie. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.