Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind aprobarea OUG 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 23/2008 referitoare la pescuit şi acvacultură.

În sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, şeful statului preciza că pe 27 martie Parlamentul i-a trimis în vederea promulgării această lege, amintind că pe 5 aprilie anul trecut a formulat o sesizare de neconstituţionalitate asupra acesteia, care a fost admisă.

"Considerăm că prin modul în care Parlamentul a înţeles să adopte Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura în cadrul procedurii de punere de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 312/2018 se încalcă prevederile art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Totodată, prin conţinutul normativ, această lege încalcă şi prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (2), ale art. 44 alin. (1)-(3) şi ale art. 45 coroborat cu art. 135 din Constituţie", susţinea preşedintele Iohannis în sesizare.

În opinia lui, legea supusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 147 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală, întrucât aceasta a fost adoptată, în procedura reexaminării, cu ignorarea şi a jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale în ipoteza constatării neconstituţionalităţii în ansamblu a unei legi.

Şeful statului susţinea că dispoziţiile de la art. I pct. 7 şi art. I pct. 12 din legea supusă controlului de constituţionalitate nu respectă principiul supremaţiei legilor şi nici principiul securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.

El arăta că art. I pct. 7 din legea dedusă controlului de constituţionalitate prevede că "terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum şi terenurile aferente acestora, din domeniul public/privat al statului, vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, cu obligativitatea menţinerii obiectului de activitate al exploatării piscicole pe perioada concesionării".

"Considerăm că atribuirea directă a concesiunii afectează interesul public prin eliminarea posibilităţii de a fi depuse mai multe oferte şi de a obţine cea mai mare redevenţă în urma concurenţei dintre ofertanţi. Mai mult, instituirea unui astfel de regim de excepţie de la regimul general al concesionării bunurilor proprietate publică stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică pentru o singură categorie de beneficiari nu respectă principiile stabilite de art. 13 din acest act normativ, respectiv: transparenţa, tratamentul egal, proporţionalitatea, nediscriminarea şi libera concurenţă", spunea Iohannis.

Iohannis a criticat şi prevederile art. I pct. 12 din lege care introduce un nou alineat conform căruia personalul de pază, respectiv personalul organizaţiilor vânătoreşti, este împuternicit să sancţioneze faptele ce constituie contravenţii şi să constate infracţiunile piscicole.

Preşedintele Iohannis precizează că această împuternicire contravine prevederilor din Codul de procedură penală.

De asemenea, şeful statului consideră că prevederea este lipsită de claritate şi poate da naştere unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, prin împuternicirea personalului organizaţiilor vânătoreşti de a sancţiona faptele ce constituie contravenţii şi excluderea asociaţiilor şi organizaţiilor de pescuit, responsabile în mod firesc de paza, controlul şi exploatarea resurselor acvatice vii şi a activităţilor din domeniul piscicol.

Potrivit acestuia, legea mai prevede la art. I pct. 13 că "asociaţiile de pescari, precum şi forurile lor de reprezentare la nivel naţional, constituite pentru practicarea pescuitului în scop recreativ, în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2000 (...), vor fi luate în evidenţă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Ministerul Apelor şi Pădurilor, ca reprezentanţi ai societăţii civile, în vederea stabilirii de programe de acţiuni şi proiecte comune pentru conservarea şi protejarea resurselor acvatice vii, programe anuale care vor fi finanţate de către asociaţiile de pescari, titulari ai dreptului de pescuit recreativ pe sectoarele de habitate piscicole naturale pentru care deţin contracte de utilizare, din veniturile rezultate din cotizaţiile membrilor asociaţiei, aceste acţiuni urmând să fie avizate şi verificate de către specialiştii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură".

"Din modul de redactare a normei se poate interpreta că obligaţia de finanţare ce va reveni titularilor dreptului de pescuit recreativ pe sectoarele de habitate piscicole naturale pentru care deţin contracte de utilizare îşi are izvorul direct în lege, fără acordul prealabil al acestora (altfel spus, fără modificarea contractului de utilizare), ceea ce este de natură să afecteze pe de o parte libertatea economică, garantată de art. 45 coroborat cu art. 135 din Constituţie, iar pe de altă parte dreptul de proprietate asupra resurselor financiare garantat de art. 44 alin. (1) - (3) din Constituţie", preciza Iohannis.

El consideră că legea criticată este neconstituţională în ansamblu. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Daniela Juncu )

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.