Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, marţi, cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul de votare în diaspora.

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va solicita informaţii de la autorităţile implicate în legătură cu modul în care s-a desfăşurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor europarlamentare. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 7 şi art. 36 din Constituţia României privind românii din străinătate şi dreptul de vot", se precizează într-un comunicat al Avocatului Poporului, transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, demersul a fost iniţiat după apariţia mai multor informaţii în presă cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul de vot în secţiile din diaspora, precum şi a unor petiţii primite de la persoane fizice prin care se solicita sesizarea din oficiu.

Avocatul Poporului anunţă că va solicita informaţii de la Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul de Interne, precum şi de la ambasadele României din statele în care s-au semnalat probleme în procesul de vot. De asemenea, vor fi solicitate puncte de vedere de la autorităţi în legătură cu măsurile necesare pentru a înlătura situaţiile similare în cazul viitoarelor alegeri, dar şi cu privire la oportunitatea introducerii votului prin corespondenţă şi a votului electronic, ca metode de creştere a eficienţei procedurii de exercitare a votului.

"În funcţie de informaţiile şi documentele puse la dispoziţie de autorităţile publice sesizate, Avocatul Poporului poate identifica, în ansamblu, împrejurările care au generat disfuncţionalităţile ce au condus la imposibilitatea exercitării dreptului la vot de către cetăţenii români aflaţi în străinătate. Scopul implicării Avocatului Poporului este acela de a determina dacă imposibilitatea exercitării dreptului de vot de către cetăţenii români din străinătate s-a datorat unor lacune în legislaţie şi/sau unor aplicări defectuoase ale legii de către autorităţile publice cu rol în asigurarea desfăşurării alegerilor şi de a propune remediile legale în vederea evitării, pe viitor, a repetării unor asemenea situaţii", se menţionează în comunicat.

Avocatul Poporului precizează că va examina cadrul legislativ intern, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi legislaţia europeană în materie electorală, iar dacă va constata lacune în legislaţie sau cazuri grave de nerespectare a legilor va întocmi un raport special care va fi prezentat Parlamentului, Guvernului şi preşedintelui României, în care va propune măsuri concrete pentru garantarea dreptului la vot al tuturor cetăţenilor români din străinătate. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.