Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comandantul pescadorului sub pavilion Turcia, surprins la braconat în Marea Neagră în urmă cu două zile de către echipaje navale ale Poliţiei de Frontieră, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Constanţa, pentru continuarea cercetărilor, a informat Garda de Coastă.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Gărzii de Coastă, coordonaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, au continuat cercetările în cazul celor opt cetăţeni turci, aflaţi la bordul pescadorului, surprinşi şi capturaţi în timp ce desfăşurau activităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României, pe data de 20 mai, la peste 50 de mile maritime travers de localitatea Costineşti.

Astfel, membrii echipajului pescadorului turcesc şi materialul probator au fost prezentate în cursul zilei de miercuri Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului ambarcaţiunii, un cetăţean turc.

"În cauză sunt cercetaţi opt marinari, cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie, pescuit ilegal şi pescuit neraportat al calcanului, distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător, pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit. În cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.) au fost prezentaţi Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului ambarcaţiunii, ceilalţi marinari turci fiind preluaţi în custodie de Inspectoratul General pentru Imigrări", au mai precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă. AGERPRES / (A - autor: Dan Mihăescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.