Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul senator Alexandru Mazăre a declarat luni că nu a vorbit cu fratele său, Radu Mazăre, care urmează să fie adus în cursul acestei zile din Madagascar, pentru a-şi ispăşi pedeapsa într-un penitenciar din România.

Înainte de a intra în sediul Instanţei supreme, el a avut un mesaj la adresa celor care se bucură de situaţia în care se află fratele său, Radu Mazăre, fostul edil al Constanţei.

"Nu am vorbit cu el. Am văzut că foarte mulţi se bucură de situaţia în care se află Radu Mazăre. Mie atitudinea asta a lor, lipsa oricărei culturi politice, a oricărei atitudini critice a situaţiei de faţă din România, niciun fel de aplecare asupra drepturilor şi libertăţilor omului - îmi aduce aminte de comportamentul Gărzilor Roşii ale lui Mao din perioada Revoluţiei Culturale. Eu am o singură rugăminte la Dumnezeu - ca toţi aceşti oameni să aibă parte în viaţa lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o la acest proces, în urma căruia a primit condamnarea. Câtă dreptate a avut el când a fost judecat, atâta dreptate să aibă aceşti oameni din partea lui Dumnezeu", a spus Alexandru Mazăre.

Alexandru Mazăre s-a prezentat luni la ÎCCJ unde se judecă apelul în procesul în care el şi fratele său au fost achitaţi în dosarul privind construirea de locuinţe modulare grupate în campusul social "Henri Coandă" din Constanţa.

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost achitaţi în iunie 2018 de ÎCCJ, instanţa aplicându-le însă fiecăruia câte o amendă penală de 5.000 de lei. Potrivit deciziei instanţei, Alexandru Mazăre a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, dar amendat pentru fals în declaraţii. Totodată, Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost amendat pentru fals în declaraţii şi achitat pentru luare de mită. Tot în acest dosar, omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat pentru dare de mită. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.