Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în legătură cu modul în care Curtea Constituţională a interpretat şi aplicat legislaţia privind constituirea completurilor de cinci judecători.

Hotărârea a fost luată în cadrul procesului în care judecătoarea Camelia Bogdan contestă excluderea sa din magistratură.

În timpul procesului, Camelia Bogdan a solicitat sesizarea CJUE cu mai multe întrebări, însă judecătorii au admis doar o întrebare.

"Admite, în parte, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În temeiul dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la următoarea întrebare: Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 19 alineatul (1) din acelaşi tratat şi articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun intervenţiei unei curţi constituţionale (organ care nu este, potrivit dreptului intern, instanţă de judecată) cu privire la modalitatea în care instanţa supremă a interpretat şi aplicat legislaţia infraconstituţională în activitatea de constituire a completurilor de judecată?", se arată în decizia Instanţei supreme.

Pe fond, Instanţa supremă a suspendat judecarea procesului deschis de Camelia Bogdan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărârii preliminare.

În aprilie 2018, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, pentru a doua oară, excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan pentru săvârşirea unor abateri disciplinare. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.