COD GALBEN: 22-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55-65 km/h; la munte vitezele la rafală vor atinge temporar 80 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală, temporar 55...60 km/h și izolat 70 km/h in Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Teleorman, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge local la rafală 55...65 km/h şi izolat 70...75 km/h in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Dolj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu rafale de 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 23 Intre 23:00 si 02:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală, temporar 55...60 km/h in Mun. Bucureşti;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timiş, sub coordonarea procurorilor DIICOT Timiş, au efectuat, luni dimineaţa, 16 percheziţii pe raza judeţelor Timiş, Arad şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate în trafic de migranţi, fiind conduşi la audieri opt membri ai grupării.

"Pe raza judeţelor Timiş şi Arad, de la începutul anului 2019 şi până în prezent, ar fi acţionat un grup infracţional organizat, ce avea drept scop racolarea, îndrumarea, cazarea şi transportul de migranţi originari din Orientul Mijlociu către state din Vestul Europei", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis luni AGERPRES.

Din cercetările efectuate a reieşit faptul că membrii grupării făceau parte dintr-o vastă reţea de trafic de migranţi, constituită la nivel european. Reţeaua şi-ar fi dezvoltat cu timpul segmente naţionale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradiţională de migraţie.

"Segmentele naţionale ale reţelei de trafic de migranţi ar fi fost coordonate de lideri zonali, cetăţeni de origine arabă, cu reşedinţa în state din Europa. Migranţii ar fi fost grupaţi, într-o primă fază, pe teritoriul Turciei, de unde membrii grupării le-ar fi asigurat apoi transportul către România, prin Bulgaria şi Serbia", se arată în comunicat.

În Serbia, gruparea infracţională ar fi avut membri cu rol în asigurarea călăuzirii migranţilor peste frontiera de stat cu România.

Potrivit anchetatorilor, după introducerea frauduloasă a migranţilor în România, aceştia ar fi fost transportaţi până în Timişoara, Arad sau localităţile limitrofe, unde ar fi fost cazaţi în diferite imobile, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria şi transportării acestora mai departe către destinaţiile finale din Vestul Europei.

"În urma percheziţiilor, au fost ridicate 12 telefoane, iar la una dintre locaţii, şi anume în comuna Macea, din judeţul Arad, a fost depistat un grup de 12 migranţi de origine afro-asiatică (10 bărbaţi, o femeie şi un copil)", precizează IGPR.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. La activităţi au participat şi poliţişti din Arad şi Bucureşti, poliţişti de frontieră din Timişoara şi jandarmi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.