COD GALBEN: 02-05-2025 Intre 05:10 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;
Curtea de Apel Bucureşti analizează, la solicitarea Poliţiei Române, dacă sunt întrunite condiţiile extrădării din Madagascar a fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit sursei menţionate, după verificare, instanţa va informa Ministerul Justiţiei, care ar urma să trimită către Madagascar cererea de extrădare, urmând ca, ulterior, autorităţile din acest stat să se pronunţe cu privire la solicitare.
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi este ţinut în custodie, această măsură fiind luată ca urmare a mandatului de căutare emis de autorităţile române prin Interpol, au declarat miercuri, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Miercuri, Poliţia Română a transmis că autorităţile din Madagascar au comunicat, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, faptul că un cetăţean român, urmărit internaţional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat pentru o perioadă de şase zile.
"Poliţia Română a fost în permanentă legătură cu autorităţile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării şi arestării persoanei urmărite internaţional. Persoana arestată de autorităţile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti, în anul 2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat", se precizează în comunicat.
Autorităţile din România au emis pe numele lui Radu Mazăre un mandat de căutare internaţională.
Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.
Radu Mazăre are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional este cea din dosarul retrocedărilor, rămasă definitivă în februarie la instanţa supremă.
Fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv, în 8 februarie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editori online: Gabriela Badea, Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.