Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat luni, la Timişoara, că probabil în câteva zile datele personale din rechizitoriul în dosarul Revoluţiei vor fi anonimizate şi, ulterior, acesta va fi prezentat public.

"În câteva zile, sperăm că rechizitoriul va putea fi anonimizat conform standardelor Directivei Europene în materie de date personale. Sunt unele interdicţii, nu putem prezenta datele personale ale unei persoane şi unele detalii care intră sub regimul acestei directive. Dar de îndată ce vor fi anonimizate datele şi se va clarifica acest aspect, rechizitoriul, fiind de foarte mare interes public, va fi prezentat public pentru a se vedea cum au decurs evenimentele de la declanşarea lor până la consumarea lor", a explicat Augustin Lazăr.

El a mai afirmat că pe parcursul anchetei l-au impresionat foarte mult aparţinătorii victimelor din 1989, dar şi răniţii care veneau să-şi prezinte consecinţele "psihozei teroriştilor".

"Personal, m-au impresionat aparţinătorii victimelor care veneau în audienţă la Parchetul General să-mi arate lucrurile rămase de la copiii lor sau cei care veneau răniţi să ne arate în ce situaţii au ajuns din cauza acestei psihoze a teroriştilor care a fost declanşată. Şi pentru asta trebuia clarificat ce necesitate militară a impus acest fapt şi clarificată această diversiune", a afirmat Augustin Lazăr.

Potrivit lui Lazăr, "cert este că au fost multe sute de victime, 862 de morţi după 22 decembrie, circa 2.000 de răniţi, ceea ce este absolut impresionant şi impunea un efort major pentru a da explicaţii acestor evenimente tragice în care au murit foarte mulţi oameni şi au fost răniţi foarte mulţi". AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.