COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 20 mai, judecarea dosarului angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.
La acest termen, Liviu Dragnea a dat o declaraţie în sala de judecată, după care, în mod normal, ar fi trebuit să fie dezbateri pe fond.
Avocaţii lui Dragnea şi ai celorlalţi inculpaţi au solicitat însă amânarea dezbaterilor până pe 19 aprilie, când Curtea Constituţională urmează să ia o decizie cu privire la conflictul de natură constituţională dintre Parlament şi Instanţa supremă pe tema completurilor specializate pe cazurile de corupţie.
Procurorul de şedinţă de la DNA nu a fost de acord cu amânarea procesului, acuzându-i pe avocaţi că urmăresc tergiversarea judecării dosarului.
"Ne opunem cererilor de amânare pentru că avem rezerve că se va pronunţa pe 19 aprilie o decizie a Curţii Constituţionale. Parlamentul se află în conflict cu el însuşi şi acel conflict de natură constituţională nu are efect asupra dosarului în cauză. Se încearcă tergiversarea cauzei, pentru că un membru al completului urmează să se pensioneze", a spus procurorul.
Tot acum, procurorul de şedinţă a ridicat două excepţii de neconstituţionalitate în legătură cu prevederile art. 29 din Legea 78/2000 şi art.174 din Codul penal, fără a cere însă amânarea procesului.
Judecătorii au admis solicitarea avocaţilor, iar procesul a fost amânat cu o lună.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Considerăm că sunt întemeiate cererile de amânare pentru a garanta drepturile de apărare ale inculpaţilor, inclusiv aspecte privind sesizarea Curţii Constituţionale", a anunţat preşedintele completului, Alexandra Iuliana Rus.
În faţa instanţei, Liviu Dragnea şi-a susţinut nevinovăţia.
"Sunt total nevinovat şi vreau să vă asigur, indiferent de ce veţi decide, că nu am ştiut despre cele două că nu merg la serviciu şi părerea mea este în continuare că acest dosar e unul politic şi că timpul va confirma acest aspect", a spus Dragnea.
La ieşirea din sediul instanţei, Liviu Dragnea a fost escortat de jandarmi până la maşină, având în vedere că la faţa locului erau prezenţi protestatari anti-PSD.
Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care vizează angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi Anisei Niculina Stoica.
Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman.
DNA susţinea că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Procurorii afirmau că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.
Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES/(AS - autori: Eusebi Manolache, Cătălin Lupăşteanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Dragnea, la Înalta Curte: Este un dosar politic; timpul va confirma acest aspect
Dragnea, audiat la ÎCCJ: Sunt total nevinovat; nu am făcut presiuni asupra niciunei persoane
ICCJ: Avocaţii lui Dragnea cer recuzarea unei judecătoare; procesul - suspendat o jumătate de oră
Liviu Dragnea s-a prezentat la procesul de la Înalta Curte
Dragnea, aşteptat de mulţi protestatari la Instanţa supremă
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |