COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Ilfov; COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m. in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 300 de poliţişti şi jandarmi sunt angrenaţi într-o amplă acţiune care se desfăşoară pe litoralul românesc, pe o distanţă de circa 90 de kilometri, într-un dosar de trafic de droguri, la căutări participând şi 14 ambarcaţiuni, scafandri, precum şi două elicoptere, a declarat sâmbătă, în staţiunea Mamaia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.

"Astăzi, în judeţul Constanţa, s-a desfăşurat o amplă operaţiune de căutare a unor pachete susceptibile a conţine droguri de mare risc. În cadrul acestei activităţi au fost implicaţi poliţişti din cadrul Poliţiei Române, poliţişti de frontieră, jandarmi, dar şi lucrători din cadrul altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Constanţa. Au fost descoperite şi ridicate mai multe colete susceptibile a conţine droguri de mare risc. Tocmai de aceea Poliţia Română şi alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au transmis dimineaţă o informare, o atenţionare către cetăţeni prin care i-am anunţat să nu deschidă aceste colete pe care le găsesc pe plajă, să anunţe cel mai apropiat poliţist sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, tocmai pentru că aceste droguri au concentraţie foarte ridicată, peste 90%, şi ar putea reprezenta un pericol pentru viaţa şi integritatea persoanelor", a explicat reprezentantul IGPR.

Conform acestuia, căutarea drogurilor va continua în zilele următoare.

"Nu excludem această posibilitate (de a mai fi găsite droguri - n.r.), tocmai de aceea operaţiunea este în derulare. Sunt peste 300 de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi, ei se află în acest moment pe litoralul românesc. Vorbim aici de aproximativ 90 de kilometri pe care se efectuează aceste căutări. Bineînţeles, la finalizarea acestor căutări, vom reveni cu detalii publice în ceea ce priveşte locurile în care au fost descoperite drogurile, precum şi cantitatea totală identificată", a spus Drăgan.

Întrebat dacă în afara drogurilor găsite pe plajă, astfel de pachete au fost descoperite şi plutind pe apele Mării Negre, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române a confirmat, menţionând că tocmai de aceea sunt efectuate şi căutări cu scafandri şi elicoptere.

"Da, au fost găsite droguri inclusiv pe mare, tocmai de aceea această operaţiune a beneficiat de sprijinul a două elicoptere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar şi a 14 ambarcaţiuni din cadrul Poliţiei de Frontieră. S-au folosit şi scafandri în aceste căutări de astăzi. Operaţiunea este în derulare şi sperăm să găsim toate coletele care conţin droguri, pentru a înlătura orice potenţial pericol la adresa cetăţenilor din Constanţa", a afirmat Georgian Drăgan.



El a adăugat că au fost cetăţeni care au anunţat autorităţile, prin numărul 112, că au găsit colete ce ar conţine droguri, menţionând totodată că din datele anchetatorilor reiese că nu ar fi nicio persoană care ar fi găsit respectivele colete şi nu ar fi alertat poliţiştii.

Conform reprezentantului IGPR, toate acţiunile de căutare sunt coordonate de DIICOT, procurori ai acestei structuri aflându-se la Constanţa.

Drăgan a afirmat că în cadrul dosarului de trafic de droguri au fost reţinute şi apoi arestate preventiv două persoane, ulterior fiind efectuate şapte percheziţii domiciliare, ancheta fiind în derulare. În total, pe plaje şi pe Marea Neagră au fost găsite până acum, potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, în afara celor circa 800 de kilograme de droguri depistate în judeţul Tulcea, alte 200 de kilograme, urmând să se stabilească şi ce cantităţi au fost descoperite şi ridicate sâmbătă. AGERPRES/(A, AS - autor: Nona Jalbă; editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.