Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, joi, că modificările care vor fi aduse Codurilor penale vor afecta în mod grav posibilităţile de investigare a faptelor de corupţie, subliniind că aceste modificări vor "ajuta anumite persoane să scape de consecinţele răspunderii penale".

"Sunt modificări care vor afecta în mod grav posibilităţile de investigare a faptelor de corupţie. Cred că tot ce s-a spus, inclusiv de către CSM şi de către colegii din DNA, de ceilalţi procurori şi judecători din sistemul judiciar, sunt întemeiate şi, într-adevăr, putem să fim îngrijoraţi că astfel de modificări legislative vor fi adoptate. Ele nu vor fi adoptate pentru a lupta eficient cu criminalitatea, ci ele vor fi adoptate pentru a ajuta anumite persoane să scape de consecinţele răspunderii penale", a spus Kovesi.

Referindu-se la discuţiile din spaţiul public referitor la abuzurile săvârşite de procurori, Kovesi a afirmat că DNA a trimis în judecată peste 70 de magistraţi pentru infracţiuni de abuz în serviciu.

"Despre acest subiect al abuzurilor, care văd că este în spaţiul public de o perioadă de timp. Aceste abuzuri trebuie constatate de instanţele de judecată sau de un judecător. Nu ştiu să fie în acest moment hotărâri definitive ale instanţelor. În mandatul de procuror şef al DNA au fost peste 70 de magistraţi care au fost trimişi în judecată inclusiv pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi pentru ceea ce se cunoaşte în spaţiul public ca fiind abuzuri. Eu am fost prima care atunci când au fost astfel de situaţii am intervenit şi am sesizat CSM sau Inspecţia Judiciară", a precizat Kovesi.

Declaraţia a fost făcută la ieşirea din sediul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, unde Kovesi a fost audiată timp de 6 ore. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Kovesi: Am interdicţie de a vorbi cu presa; e o măsură de a-mi închide gura

 

Kovesi, pusă sub control judiciar de procurorii de la SIIJ (surse)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.