Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea de Apel Timişoara (CAT) a respins definitiv recursul formulat de municipalitate împotriva sentinţei civile a Tribunalului Timiş, în dosarul cunoscut sub numele "poarta ucigaşă", care în timpul furtunii din 2017, s-a prăbuşit peste un tânăr de 24 de ani iar acesta şi-a pierdut viaţa.

"CAT respinge recursul formulat de recurenţii - reclamanţi Municipiul Timişoara reprezentat prin primar, primarul municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 872/21.05.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş (...), în contradictoriu cu intimatul - pârât Inspectoratul de Stat în Construcţii. (...) Definitivă", arată, luni, site-ul CAT.

Primăria a contestat procesele verbale întocmite de inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), care au constatat că lucrările la poarta de intrare în Timişoara, de pe Calea Lugojului, care, în septembrie 2017, s-a prăbuşit, au fost executate fără respectarea prevederile legale.

Magistraţii secţiei civile a Tribunalului Timiş arătau că "prin procesul încheiat de pârâtul ISC, s-a constatat emiterea cu nerespectarea prevederilor legale, în baza unei documentaţii incomplete, a autorizaţiei de construire (...), emisă pentru (...) lucrări de amenajare a spaţiilor publice - Intervenţii în regim de urgenţă privind modernizare poartă de intrare în municipiul Timişoara - Calea Lugojului. S-a reţinut de către organul de control că autorizaţia a fost emisă în baza unei documentaţii incomplete, elaborată în neconcordanţă cu prevederile certificatului de urbanism (...), ale conţinutului-cadru al documentaţiei tehnice - pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care nu conţine avizele şi acordurile legale necesare şi nu este verificată potrivit legii".

La solicitarea ISC, în octombrie, a fost realizată o expertiză tehnică în cazul prăbuşirii porţii de intrare în oraş, care arăta că nu s-au luat măsurile de siguranţă necesare.

Opt persoane sunt urmărite penal pentru ucidere din culpă într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara vizând prăbuşirea porţii de la intrarea în Timişoara, în furtuna din septembrie 2017, soldată cu moartea unui student la facultatea de stomatologie.

În luna ianuarie 2018, primarul Nicolae Robu a fost audiat la Poliţia Timiş, ca martor în cazul prăbuşirii porţii.

Odată cu primarul a fost audiat şi viceprimarul Dan Diaconu, în acelaşi dosar, tot ca martor. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.