Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicameralismului - arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la modificarea acestui act normativ.

"Curtea apreciază că legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicameralismului, întrucât, pe de o parte, relevă existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic şi de configuraţie între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, se abate de la obiectivele urmărite de iniţiatorul proiectului de lege. Aşadar, Camera Deputaţilor nu a respectat procedura constituţională de adoptare a legii supuse controlului, fapt ce determină neconstituţionalitatea acesteia prin raportare la dispoziţiile articolului 61 alineatul (2) din Legea fundamentală", precizează judecătorii constituţionali în document.

Pe 30 ianuarie, CCR a admis sesizarea preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, constatând că actul normativ este neconstituţional, în ansamblul său. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.