Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deţinutul care a evadat miercuri noaptea din Penitenciarul Jilava a fost prins de poliţişti în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică într-un parc din municipiul Călăraşi, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Bianca Ghiveci.

"Bărbatul a fost prins în jurul orei 3,30 de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Călăraşi, Biroul de ordine publică, într-un parc din municipiul Călăraşi. Acesta nu a opus rezistenţă", a spus Ghiveci.

Ea a menţionat că, potrivit procedurii, deţinutul a fost predat celei mai apropiate unităţi de detenţie, Penitenciarului Slobozia, de unde va fi preluat de Penitenciarul Bucureşti Jilava.

Condamnat la 10 ani de închisoare pentru tâlhărie, în regim semideschis, deţinutul a evadat, în noaptea de miercuri spre joi, din Penitenciarul Jilava, prin escaladarea gardurilor împrejmuitoare, informa, joi, Penitenciarul Bucureşti Jilava.

Conform sursei citate, în vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces - posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului unităţii, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Bucureşti Jilava, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Ilfov, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov, Poliţia de Frontieră, DGPMB, IPJ Călăraşi.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) menţiona, joi, că evadarea s-a produs cu prilejul întoarcerii deţinutului de la un punct de lucru, după ce deţinuţii din schimbul doi au fost reintroduşi în penitenciar.

Potrivit FSANP, deţinutul a forţat dispozitivul de siguranţă şi a escaladat mai multe garduri, asupra lui făcându-se uz de armă.

Agentul din postul de pază a efectuat foc de avertisment şi foc asupra deţinutului care încerca să evadeze înainte ca acesta să se facă nevăzut, menţiona FSANP.

Conform sursei citate, după o perioadă deţinutul evadat a fost oprit de către o patrulă de poliţie care nu era informată despre evadare, acesta având un comportament suspect. Având în vedere că nu s-a putut legitima evadatul a fugit şi, fiind urmărit de poliţişti, a sărit în curtea unui depozit de fier vechi.

În curtea depozitului acesta a fost atacat de câinii de pază şi a fost rănit, prilej cu care şi-a abandonat o geacă de culoare maron, cu urme de sânge. În urmărire poliţiştii au fost atacaţi de aceiaşi câini, fiind ulterior şi prezentaţi la spital pentru îngrijiri medicale şi au pierdut urma evadatului, adăuga FSANP joi. AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.