Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 8 mai sesizarea PNL, USR, PMP şi Pro România asupra legii privind reorganizarea ANAF, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Un număr de 104 deputaţi PNL, USR, PMP şi Pro România au depus, marţi, la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Semnatarii sesizării precizează că, potrivit expunerii de motive, scopul legii este "revenirea la modul de organizare a administraţiilor financiare la nivel judeţean, mai aproape de contribuabili, astfel putând spera în îmbunătăţirea atât a ratei de colectare cât şi a relaţiei cu plătitorii de taxe şi impozite", în esenţă în considerarea faptului că "performanţele organului fiscal central, raportat şi la eşecul implementării proiectului de reformare, nu justifică menţinerea unui palier administrativ suplimentar, cel regional, costisitor în termeni de cheltuieli bugetare şi generator de distorsiuni şi de mari întârzieri în reacţie pe lanţul informaţional până la veriga finală, contribuabilul".
Aceştia arată că nici expunerea de motive şi nici propunerea legislativă nu conţin informaţii referitoare la sursa de finanţare a măsurilor propuse, iar actul normativ a fost adoptat în lipsa fişei financiare impuse de legislaţie.
"Considerăm că ţine de domeniul evidenţei că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are implicaţii bugetare, în condiţiile în care, (...) potrivit art. II pct. 4, referitor la art. 10 alin. (2) din OUG nr. 74/2013, cele 8 direcţii generale regionale se vor diviza în 42 de direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (...) Considerăm că Legea (...) având ca obiect principal reorganizarea prin divizare a celor opt direcţii regionale ANAF este neconstituţională în ansamblu, întrucât a fost adoptată fără stabilirea sursei financiare", se precizează în sesizare.
Semnatarii menţionează că legea prevede înfiinţarea Direcţiei Generale a Vămilor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.
"Pe de o parte, apreciem că Parlamentul a încălcat competenţa de înfiinţare a organelor de specialitate, care în cazul de faţă, în temeiul art. 117 alin. (2) din Constituţie, aparţine în mod exclusiv Guvernului şi ministerelor, iar, pe de altă parte, nu a respectat condiţia de legalitate, de rang constituţional, de a obţine avizul conform al Curţii de Conturi", precizează semnatarii sesizării, subliniind că această lege încalcă şi principiul securităţii juridice.
În sesizare se mai afirmă că legea cuprinde o serie de reglementări sumare, incomplete, de natură a afecta eficienţa actului normativ. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |