Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ataşatul apărării român în Algeria, aflat în misiune oficială în Bamako - Republica Mali, a fost găsit mort, luni, în camera de hotel în care era cazat, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.

"Din primele date, ofiţerul a decedat în cursul acestei dimineţi, din cauze naturale. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare maliene. Cauzele decesului vor fi stabilite cu exactitate după efectuarea autopsiei, care se va realiza la Spitalul "Gabriel Toure" din Bamako", se precizează într-un comunicat al MApN, transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, colonelul Cornel-Gheorghe Trifu, în vârstă de 51 de ani, activa în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1989. Era veteran al teatrului de operaţii Afganistan şi, anterior acreditării ca ataşat român al apărării la Alger, a activat ca ataşat al apărării adjunct al României în Republica Franceză.

A fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn de război, pentru militari.

El era căsătorit şi avea un copil.

Reprezentanţii MApN au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislaţia maliană, repatrierea trupului neînsufleţit al militarului, se mai arată în comunicatul citat.

"Conducerea MApN îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite condoleanţe familiei îndoliate", se încheie comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.