Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Adunarea Generală a judecătorilor de la Judecătoria Târgu Mureş a decis, vineri, să suspende şedinţele de judecată timp de o jumătate de oră zilnic, pe parcursul a două săptămâni, în semn de nemulţumire faţă de adoptarea OUG nr. 7/2019, a anunţat preşedintele instanţei, Simona Aldea, în timpul protestului magistraţilor de la Târgu Mureş, la care au participat aproximativ 60 de persoane.

Magistratul a spus că judecătorii de la Judecătoria Târgu Mureş s-au întâlnit, vineri, în Adunare Generală, şi au decis adoptarea unei noi forme de protest pentru perioada 4-15 martie 2019 şi anume suspendarea şedinţelor de judecată timp de o jumătate de oră, între ora 10,00 şi 10,30.

"Noi continuăm protestul, aşa cum am anunţat, până la abrogarea acelor dispoziţii ale OUG nr.7/2019 care exced solicitărilor Consiliului Superior al Magistraturii şi anume cele care privesc admiterea la INM şi promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşa cum am mai spus, judecătorii nu protestează pentru salarii, nu protestează pentru ei înşişi, nu protestează pentru condiţiile de muncă, ci pentru apărarea independenţei Justiţiei. Deci protestul nostru, în opinia noastră, nu poate fi apreciat ca fiind o grevă. Şedinţele de judecată vor fi suspendate timp de o jumătate de o oră, de la 10,00 la 10,30, suspendarea şedinţei nu este un lucru extraordinar în activitatea noastră, fiindcă completul de judecată conduce şedinţe de câteva ore pe zi şi îi este permis să suspende judecata pentru a lua o pauză din diferite motive. De data aceasta, motivul pentru care luăm acea pauză şi pentru care suspendăm şedinţele pentru o jumătate de oră este în semn de protest, pentru apărarea autorităţii independenţei judecătoreşti", a declarat preşedintele Judecătoriei Târgu Mureş, Simona Aldea.

Potrivit acesteia, judecătorii au început să fie consultaţi de către Consiliul Superior al Magistraturii şi urmează să trimită propunerile lor către Curtea de Apel Târgu Mureş, care le va înainta CSM.

La protestul magistraţilor de vineri, de la Târgu Mureş, au participat judecători de la Judecătoria Târgu Mureş, Tribunalul Specializat Târgu Mureş, Tribunalul Mureş, Curtea de Apel Târgu Mureş, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalului Mureş, precum şi reprezentanţi ai DIICOT şi DNA. AGERPRES/(A -autor: Dorina Matiş, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.