COD GALBEN: 18-09-2019 Intre 09:40 si 14:00 se va semnala intensificări locale ale vântului care la rafală vor atinge 55...65 km/h, iar la munte vor depăși 70-80 km/h in Județul Alba, Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 18-09-2019 Intre 08:45 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze care vor depăși la rafală 90 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorul general Augustin Lazăr a respins joi seara acuzaţiile şefului Secţiei de investigare a magistraţilor, Gheorghe Stan, conform cărora ar fi creat obstacole în asigurarea bazei logistice şi elaborarea organigramei acestei secţii.

Procurorul-şef al Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), Gheorghe Stan, a spus joi, într-o declaraţie de presă, că această unitate a întâmpinat obstacole din partea procurorului general Augustin Lazăr.

"Trebuie să precizăm că, deşi au existat multe semnale pozitive din partea magistraţilor, în sensul primirii cu deschidere a înfiinţării acestei secţii, încă de la momentul operaţionalizării acesteia am întâmpinat obstacole din partea conducerii Ministerului Public, este vorba de procurorul general, în asigurarea bazei logistice, a dotărilor, a elaborării organigramei, dar şi în modul de interpretare a principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public", a afirmat Stan.

Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Public se precizează că Augustin Lazăr respinge aceste acuzaţii, susţinând că a manifestat deschidere la dialog şi sprijin pentru asigurarea tuturor condiţiilor necesare funcţionării acestei secţii.

"Procurorul general al PÎCCJ respinge acuzaţiile nefondate ale lui Gheorghe Stan, procuror şef al SIIJ, conform cărora ar fi creat obstacole în asigurarea bazei logistice, în elaborarea organigramei sau în privinţa modului de interpretare a principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public. În relaţia cu secţia nou înfiinţată a manifestat întotdeauna deschidere la dialog şi sprijin pentru asigurarea tuturor condiţiilor necesare funcţionării acestei secţii asigurându-i-se, uneori prin eforturi deosebite şi în detrimentul altor compartimente, condiţiile necesare înfiinţării şi funcţionării. Astfel, au fost efectuate din timp demersurile pentru asigurarea cadrului legal şi administrativ de funcţionare a secţiei, respectiv pentru adoptarea statului de funcţii şi personal şi a regulamentului", se arată în postare.

Potrivit lui Augustin Lazăr, operaţionalizarea SIIJ nu a beneficiat de alocarea de resurse financiare şi umane în mod suplimentar, susţinerea necesităţilor acesteia realizându-se prin diminuarea corespunzătoare a resurselor celorlalte secţii.

Spre exemplu, pentru o schemă de 5 procurori au fost alocate 5 birouri, din care anterior a fost mutat personalul aparţinând altor compartimente.

"Funcţionarea în prezent într-un sediu separat se datorează inclusiv demersurilor şi alocării resurselor necesare de către procurorul general, SIIJ nefiind ordonator de credite. Procurorul general al PÎCCJ solicită tuturor procurorilor înalte standarde profesionale şi respectarea legii, îndeplinirea atribuţiilor cu responsabilitate, independenţă şi imparţialitate. Standardele de independenţă şi profesionalism sunt aceleaşi pentru toţi procurorii Ministerului Public, conform statutului constituţional şi cadrului legal, dar aşteptările de a corespunde acestora sunt cu atât mai mari în cazul unei structuri specializate să ancheteze magistraţi", subliniază sursa citată. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.