Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi unităţile din subordine îşi suspendă activitatea judiciară, începând de marţi, cu excepţia cazurilor urgente, în semn de protest faţă de modificările legislative care privesc activitatea Ministerului Public.

Potrivit unui comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim-procuror adjunct Sorin Mihai Colceriu, decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi unităţilor din subordine.

În comunicat se precizează că procurorii au apreciat "că sunt ameninţate principiile de bază ale statului de drept precum independenţa justiţiei şi separaţia puterilor în stat, prin adoptarea OUG 7/2019" şi au decis cu majoritate de voturi "suspendarea activităţii judiciare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, cu excepţia cauzelor care prezintă urgenţă, precum şi suspendarea activităţilor de audienţă cu publicul desfăşurate de procurorii din cadrul acestor unităţi, în perioada 26.02.2019 - 01.03.2019, inclusiv".

Prim-procurorul adjunct Sorin Mihai Colceriu a menţionat pentru AGERPRES că procurorii vor merge în sală şi vor anunţa că există o formă de protest şi, potrivit procedurilor, judecătorul trebuie să amâne cauza.

"Nu intrăm în şedinţele normale, intrăm în şedinţele urgente, tot ce înseamnă arestări sau cauze cu minori. (...) Am mers pe varianta că procurorul va merge în sală şi va arăta că suntem într-o formă de protest şi nu va participa la cauze şi atunci judecătorul trebui să amâne, pentru că lipsa reprezentantului Ministerului Public echivalează cu nulitatea acelei şedinţe", a explicat Colceriu.

De asemenea, potrivit comunicatului de presă, procurorii harghiteni intenţionează să susţină, miercuri, 27 februarie, un protest în faţa Palatului de Justiţie din municipiul Miercurea Ciuc.

În Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi unităţilor din subordine s-a mai hotărât "însuşirea considerentelor emise de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori în cadrul Hotărârii nr. 95/20.02.2019 şi însuşirea declaraţiei de principii comunicată de Forumul Judecătorilor din România către adunările generale ale instanţelor şi parchetelor", conform sursei citate. AGERPRES/(AS - autor: Gina Ştefan, editor: Nona Jalbă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.