Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 60 de milioane de oameni şi peste 16 milioane de maşini au intrat şi ieşit din România anul trecut, în 2018 înregistrându-se o creştere a traficului la graniţa cu Republica Moldova, a afirmat marţi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, comisarul-şef Adrian Popescu, la bilanţul instituţiei.

Valorile de trafic înregistrate în punctele de control de trecere a frontierei au fost de aproximativ 63.000.000 de treceri de persoane, dintre care 51.200.000 de cetăţeni UE şi 11.800.000 cetăţeni non-UE, şi 16.600.000 mijloace de transport, a precizat şeful IGPF.

Potrivit acestuia, valorile de trafic pentru persoanele care au trecut frontiera României au crescut, în ansamblu, cu peste 5%, dar pe secţiuni de frontieră s-a constatat o creştere la graniţa cu Republica Moldova, precum şi la frontiera aeriană, de peste 8%.

În 2018 au fost constatate 17.883 de fapte ilegale, din care 7.524 de infracţiuni şi 10.359 de contravenţii, iar cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa sau trecerea ilegală a frontierei.

S-au înregistrat şi infracţiuni de fals şi uz de fals (1.217 fapte), precum şi infracţiuni de natură economico-financiară, inclusiv contrabandă cu bunuri (1.199 de fapte).

Comisarul-şef Adrian Popescu spune că, în 2018, la frontiera cu Republica Moldova au fost depistate cele mai multe fapte de natură penală, numărul acestora reprezentând 25,5% din numărul de infracţiuni constatate la frontiera României. De asemenea, la aceeaşi frontieră au fost aplicate cele mai multe sancţiuni contravenţionale, 33% din numărul total.

Cea mai mare scădere, în ceea ce priveşte numărul de infracţiuni constatate, a fost la frontiera cu Serbia, procentul fiind cu 58,5 la sută mai mic faţă de perioada similară din 2017, ca urmare a reducerii considerabile a fluxului de migranţi.

Anul trecut nu a fost permisă intrarea în ţară unui număr de 7.388 de cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, înregistrându-se o creştere de 35,5% faţă de 2017. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost fie pentru că nu aveau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere sau pentru că nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil. În cazul altor 106 persoane nu s-a permis intrarea în ţară pentru că erau semnalate ca o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa naţională, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale.

La controlul de frontieră din 2018 au fost depistate 125.171 de alerte Schengen ori naţionale şi au fost predate autorităţilor competente 2.756 de persoane, cetăţeni români şi străini, date în urmărire generală, a mai arătat şeful IGPF, la bilanţ. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:

 

Bilanţ IGPF pe 2018: Migraţia a scăzut la jumătate; numărul maşinilor furate şi descoperite la frontieră s-a dublat

 

Bilanţ IGPF pe 2018: Au fost confiscate de două ori mai multe bunuri contrafăcute decât în 2017

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.