Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O copie a dosarului Tel Drum, în care este vizat liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost transmisă Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, după ce reprezentanţii SIIJ au invocat că acesta ar putea reprezenta o probă în cazul unei anchete proprii, a anunţat vineri şeful interimar al DNA, Călin Nistor.

"Preluarea unui dosar nu există în procedură. Trimiterea se face fie prin declinare de competenţă, iar în situaţia în care două unităţi se declară competente sau necompetente apar aceste situaţii juridice", a spus Nistor.

 


Potrivit acestuia, dosarul se află în original la procurorul general al României, care are de soluţionat conflictul pozitiv de competenţă invocat de DNA.

"Corespondenţa în două situaţii a fost purtată direct cu SIIJ. Da, au fost solicitări de trimitere a dosarului. Procurorul de caz şi şeful de secţie au apreciat că revine DNA competenţa. Pentru că era şi o solicitare că ar fi mijloc de probă în cazul dumnealor, noi am trimis dosarul SIIJ", a explicat Nistor.

Conflictul pozitiv de competenţă, spune Călin Nistor, "este atunci când două organe de parchet spun că sunt competente pentru a instrumenta o cauză". "În această situaţie noi am sesizat procurorul general pentru rezolvarea conflictului de competenţă dintre noi şi SIIJ", a arătat Nistor.

El a anunţat că dosarul Tel Drum este aproape de final. "În dosarul Tel Drum mai sunt de efectuat acte de urmărire. Un raport de expertiză a fost depus chiar în luna decembrie. Procurorul are un plan de anchetă şi îşi ştie termenele", a menţionat Nistor.

La datele de 21 decembrie 2018, 17 ianuarie şi 31 ianuarie, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a formulat, consecutiv, trei cereri prin care solicita transmiterea dosarului Tel Drum de la DNA.

Potrivit DNA, "în primele două cereri nu s-a invocat niciun temei legal de preluare a acestui dosar, motiv pentru care au fost cerute clarificări".

"În ultima solicitare a Secţiei, datată 31 ianuarie 2019, s-a invocat împrejurarea că DNA nu ar mai avea competenţă de soluţionare a acestui dosar, deoarece unele dintre persoanele împotriva cărora se efectuează urmărirea penală au calitatea de magistraţi", preciza DNA pe 19 februarie. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Georgiana Tănăsescu, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Codruț Arsenescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.