Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ordonanţa de Urgenţă nr. 7/2019 a fost adusă la cunoştinţa CSM şi adoptată de pe o zi pe alta, adică exact aşa cum n-ar trebui să se procedeze dacă ar fi respectat principiul cooperării loiale între puteri, arată Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

"Deşi OUG nr. 7/2019 conţine prevederi solicitate pe bună dreptate de CSM privind deblocarea unor situaţii ce ţin de organizarea judiciară şi de recrutarea magistraţilor, actul normativ cuprinde şi dispoziţii care lovesc în principiul separaţiei carierelor judecătorilor şi procurorilor, susţinut de AMR de un deceniu", susţin reprezentanţii asociaţiei.

Potrivit AMR, principiul a fost consacrat prin art. 1 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 şi s-a reflectat într-o serie de dispoziţii din cele trei Legi ale Justiţiei, ţinându-se seama de statutul judecătorilor şi procurorilor, de atribuţiile specifice fiecărei profesii, de independenţa judecătorului, de independenţa procurorului în dispunerea soluţiilor şi luarea măsurilor, adică în exercitarea atribuţiilor judiciare.

"Fără nicio consultare, s-a modificat un articol de lege pentru care AMR a insistat în Comisia specială comună, referitor la condiţiile de participare la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. OUG nr. 7/2019 a adăugat la vechime şi posibilitatea ca aceasta să fi fost dobândită ca procuror, nu numai ca judecător, permiţând confuzia între cele două cariere şi dând prilejul ca un coleg cu o vechime covârşitoare ca procuror (din cei 18 ani ceruţi pentru Înalta Curte) să participe la concurs şi să soluţioneze, apoi, cauze ca judecător la instanţa supremă", mai spun magistraţii.

Ei arată că se impune ca judecătorii de la cea mai înaltă instanţă a ţării să aibă experienţă îndestulătoare în această profesie, acesta fiind şi motivul pentru care legiuitorul a insistat în mărirea vechimii la 18 ani, iar "răzgândirea" puterii executive, în regim de urgenţă, nu are justificare.

"În acelaşi fel, prin modificările aduse de OUG nr. 7/2019 se dă posibilitatea unui judecător, care a fost anterior procuror, să devină şef la Parchetul de pe lângă ICCJ, la DNA, la DIICOT, fapt ce constituie, de asemenea, o încălcare evidentă a principiului separării carierelor. De asemenea, în pofida rezultatului dezbaterilor din Parlament asupra Legilor Justiţiei, ordonanţa de urgenţă transferă competenţa în procedura de numire a şefilor de la parchetele de vârf, de la Secţia pentru procurori la Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, creând incoerenţă legislativă cu privire la atribuţiile secţiilor în privinţa carierelor judecătorilor şi procurorilor şi confuzii nejustificate", precizează AMR.

În opinia asociaţiei, stabilirea procurorului-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie ca fiind "procuror ierarhic superior" înseamnă regândirea ierarhizării existente în interiorul Ministerului Public şi a principiului constituţional al controlului ierarhic.

"AMR va face, în continuare, demersurile ferme, repetate şi punctuale, îngăduite unui magistrat, pentru a-şi face auzită şi ascultată opinia, în interesul sistemului de justiţie şi al cetăţenilor, considerând, însă, că luarea unor măsuri asociative de anvergură, cu impact asupra desfăşurării activităţii instanţelor şi, deci, asupra actului de justiţie, nu poate fi bazată pe ideologie pur 'militantistă' sau pe reacţii emoţionale, care nu-şi ating scopul. În acest sens, AMR reaminteşte faptul că, prin tenacitatea îndreptăţită cu care a susţinut puncte de vedere în Parlament şi s-a luptat pentru adoptarea acestora, a reuşit să obţină evident mai mult decât prin ieşiri pe scările instanţelor", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.