Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Plenul Curţii Constituţionale a admis, joi, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate ce critica dispoziţiile prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care arătau că ''regulamentul privind ocuparea funcţiilor de conducere şi de execuţie se aprobă prin ordin al ministrului Justiţiei''.

"În motivarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a reţinut că Legea nr. 293/2004 reglementează doar modalităţile de încadrare a funcţionarului public cu statut special, condiţiile generale de ocupare a funcţiilor de execuţie şi de conducere vacante din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi condiţiile de vechime necesare pentru ocuparea posturilor vacante de conducere. Celelalte aspecte esenţiale ale ocupării acestor funcţii - cum sunt tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi 'admişi' şi posibilitatea de contestare - sunt reglementate la nivel infralegal, prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului Justiţiei", informează un comunicat al CCR transmis, joi, AGERPRES.

În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

"Curtea a reţinut că, pentru înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de execuţie şi de conducere de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare trebuie să fie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice acestei proceduri să fie detaliate prin ordin al ministrului Justiţiei", se arată în comunicat.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.