COD GALBEN: 15-11-2019 Intre 06:10 si 09:00 se va semnala ceață, care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Conducerea Tribunalului Harghita a informat miercuri că printre motivele care au dus la întârzierea soluţionării dosarului Ţăndărei-cazul reţelei de romi acuzată că trimitea copii la cerşit în Marea Britanie - se numără restituirea de trei ori a dosarului la parchet, dar şi dificultăţile în îndeplinirea procedurilor de citare şi numărul mic de judecători existent la această instanţă.

Precizările au fost făcute după ce în presă a apărut informaţia că Inspecţia Judiciară s-a autosesizat şi face verificări la Tribunalul Harghita, după ce dosarul Ţăndărei s-a încheiat pentru că a intervenit prescrierea faptelor.

În informarea semnată de preşedintele Tribunalului Harghita, judecătoarea Ibolya Mitrea, se arată că dosarul a fost soluţionat, în primă instanţă, prin pronunţarea unei sentinţe penale, la data de 12 februarie 2019, dar hotărârea nu este definitivă şi este în curs de redactare (motivare), fiind supusă căilor de atac şi termenelor prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte durata procedurii, de la data înregistrării dosarului la Tribunalul Harghita şi până la soluţionarea lui în primă instanţă, se menţionează că au avut loc mai multe cicluri procesuale.

"Dosarul a fost înregistrat, iniţial, în această instanţă, în anul 2010, dar a fost restituit de trei ori la parchet pentru refacerea/ completarea urmăririi penale. Ca urmare a întocmirii unui nou rechizitoriu, dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Harghita, fiind astfel din nou învestită instanţa cu judecarea acestuia în anul 2013", precizează conducerea Tribunalului Harghita.

Sursa citată punctează că durata procedurilor, după sesizarea din 2013, a fost determinată şi de dificultăţile repetate în îndeplinirea procedurilor de citare, întrucât numărul părţilor şi participanţilor în cauză depăşeşte 200 de persoane.

"Durata procedurilor în faţa primei instanţe, după sesizarea din anul 2013, a fost determinată şi de dificultăţile repetate în îndeplinirea procedurilor de citare, în cauză numărul părţilor şi participanţilor depăşind 200 de persoane, precum şi de necesitatea respectării elementelor dreptului la un proces echitabil, invocate pe parcursul procesului. Toate aceste aspecte au generat dificultăţi legate nu doar de audierea celor chemaţi, ci şi de citarea şi asigurarea dreptului la apărare, conform dispoziţiilor legale, care se impuneau a fi respectate, distinct de aspectul social şi impactul mediatic al cauzei", arată preşedintele Tribunalului Harghita.

Judecătoarea Ibolya Mitrea menţionează şi faptul că, în perioada în care dosarul s-a aflat pe rolul instanţei, Tribunalul Harghita s-a confruntat cu o lipsă de judecători.

"Este necesar să menţionăm şi faptul că, în perioada în care dosarul s-a aflat pe rolul instanţei, Tribunalul Harghita s-a confruntat cu o insuficienţă vădită a numărului de judecători, dublată de fluctuaţia acestora, situaţie care nu a putut fi înlăturată, în pofida demersurilor concrete şi repetate ale conducerii Tribunalului şi Curţii de Apel", se arată în informarea Truibunalul Harghita.

Totodată, conducerea instanţei precizează că "Inspecţia Judiciară a efectuat mai multe ori verificări privind derularea procesului, nefiind constatate abateri care să justifice formularea unei acţiuni disciplinare".

Potrivit procurorilor, reţeaua din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, este acuzată că profita de romii săraci, care primeau împrumuturi, nu le puteau restitui şi, în schimb, îşi dădeau copiii celor de la care luaseră banii, iar în acest fel aceştia ajungeau la cerşit sau la furat în Marea Britanie.

Tribunalul Harghita i-a achitat pe inculpaţii din dosarul Ţăndărei ori a constat încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei penale. AGERPRES (AS-autor: Gina Ştefan, editor: Diana Dumitru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.