Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Patru persoane au fost reţinute pentru tentativă la infracţiunea de omor, după ce au bătut un cetăţean sloven, pe raza localităţii gorjene Iaşi, totodată trei dintre suspecţi agresând şi o altă persoană, a informat miercuri purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Cristina Ciobanu.

Potrivit sursei citate, din cercetările efectuate a rezultat că la data de 12 februarie, în jurul orelor 00,00, pe raza localităţii Iaşi, judeţul Gorj, cei patru suspecţi au aplicat, cu intenţia de a ucide, persoanei vătămate, cetăţean sloven, mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, precum şi cu corpuri contondente (cărămizi), la nivelul capului şi al corpului.

În urma loviturilor, persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 60-65 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, în prezent aceasta fiind internată în Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.

În aceleaşi împrejurări, s-a reţinut că suspecţii au tulburat ordinea şi liniştea publică.

Totodată, în aceleaşi împrejurări, trei dintre suspecţi au lovit cu pumnii şi picioarele şi cu un obiect contondent o altă persoană vătămată, provocându-i acesteia leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale care se impun, a precizat sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Oana Popescu, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.