Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat că vineri, în cadrul reuniunii informale a Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne, vor fi discutate trei teme, între acestea aflându-se obţinerea probelor din spaţiul cibernetic şi viitorul cooperării judiciare în materie penală.

"Reuniunea (...) oficial va începe la ora 10 şi este desfăşurată pe trei module, cu trei teme: modalităţi de dezvoltare a cooperării judiciare în materie civilă şi comercială, obţinerea probelor electronice în materie penală, sigur, cu protejarea drepturilor, libertăţilor persoanelor, este vorba de probele din spaţiul cibernetic şi (...) viitorul cooperării judiciare în materie penală, sigur, în cadrul spaţiului judiciar comun. (...) Fiecare ministru de justiţie exprimă punctul de vedere al statului pe care îl reprezintă. Punctele de vedere exprimate vor fi consemnate în documentele oficiale. Că va fi consens sau că va fi majoritate - simplă sau calificată -, ele vor sta la baza direcţiilor de evoluţii în emiterea actelor normative. Ele după aceea se vor duce la grupurile tehnice de experţi şi în felul acestea avansează procesul legislativ la nivelul Consiliului Uniunii", a precizat Tudorel Toader pentru AGERPRES.

 



Ministrul a adăugat că în cadrul reuniunii el nu poate veni cu o temă nouă, cel mult poate propune una.

"Eu nu pot să vin (...) cu o temă nouă, cel mult pot propune o temă, dar de reflecţie, de dezbatere pentru reuniunile ulterioare, ca la rândul dânşilor să aibă timp de pregătire de a exprima punctul de vedere naţional", a precizat ministrul Justiţiei.

Toader a mai spus că de la preluarea preşedinţiei Consiliului JAI şi până în prezent au fost închise două dosare, existând premisele de a fi finalizate cât mai multe.

"Eu sunt plăcut surprins să spun că a trecut o lună şi ceva de când avem preşedinţia Consiliului JAI şi deja am închis două dosare, două teme pe care le-am preluat de la preşedinţia Austriei, e adevărat că într-un stadiu destul de avansat, referitoare la digitalizarea în materie de activităţi societăţi comerciale şi a doua, în materia vânzării de bunuri, sigur, în spaţiul electronic. Avem premisele să închidem cât mai multe dosare, chiar dacă vom avea două momente destul de semnificative pe durata mandatului. Şi mă refer la Brexit, pe de o parte, şi la alegerile europarlamentare din mai, pe de altă parte, când în mod firesc se distribuie atenţia", a declarat Toader.

Miniştrii justiţiei şi ai afacerilor interne din statele membre UE participă, în perioada 6-8 februarie, la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, la o reuniune informală desfăşurată în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.