COD GALBEN: 15-11-2019 Intre 06:10 si 09:00 se va semnala ceață, care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu ar putea fi audiat, luni dimineaţă, la Parchetul General în legătură cu afirmaţiile sale privind protestul din 10 august 2018, cum că ar fi minţit când a dat declaraţii.

"Ceea ce voi declara la Parchet este o chestiune pe care trebuie să o lămuresc acolo. Din acest moment, în spaţiul public nu mai pot face declaraţii pe acest subiect. (...) Lucrurile trebuie să intre în normal, să afle toată lumea ce s-a întâmplat. (...) Urmează să spun tot ce voi fi întrebat în faţa organelor de urmărire penală şi, sigur, ce elemente în plus voi aduce pentru anchetă. (...) Rămâne ca ancheta să stabilească cine este, dacă este, dacă se face vinovată Jandarmeria sau nu", a afirmat viceprimarul Aurelian Bădulescu, joi, la un post de televiziune.

Vineri, a revenit asupra declaraţiilor şi a spus că va aduce la cunoştinţa procurorilor "noi situaţii" pentru a identifica dacă acea zi "a fost sau nu creaţia lui Liviu Dragnea".

"Este lupta între Liviu Dragnea, între disperarea unui preşedinte de partid de a ţine monolit un partid care îi serveşte intereselor dumnealui, în detrimentul unor oameni care vor să ducă la bun sfârşit nişte programe pentru cetăţeni. Îmi asum ceea ce ştiu, oricum viaţa mea în PSD este o chestiune de zile şi tocmai de aceea vreau să vă spun că, dacă voi avea întotdeauna ceva de spus, o voi spune, lucru pe care îl voi face. Am preferat să folosesc acel cuvânt pe care toată lumea astăzi spune că de ce ai minţit. Trebuie să ştiţi că este un vector de a atrage atenţia asupra unei situaţii, pentru că, dacă aş fi spus că aduc lămuriri, nimeni nu ar fi reacţionat. Situaţia de pe data de 10 aduce noi situaţii la cunoştinţa Parchetului, care va trebui, în urma acestor declaraţii pe care le voi da, care nu au avut legătură cu ce m-au întrebat procurorii la acel moment, să pornească pe alte piste pentru a identifica, în opinia mea, dacă sau nu 10 august 2018 a fost sau nu creaţia lui Liviu Dragnea", a susţinut Bădulescu.

Întrebat la Primăria Capitalei dacă intervenţia jandarmilor a fost legală, Bădulescu a susţinut că în acea zi Jandarmeria "a fost folosită cu ştirea sau mai puţin fără ştirea lor, într-un joc în care oamenii au avut de pierdut".

"În acea zi, Jandarmeria a fost folosită cu ştirea sau mai puţin fără ştirea lor, într-un joc în care oamenii au avut de pierdut. Atât jandarmii, cât şi oamenii care au intrat în contact cu jandarmii. A fost o intervenţie proporţională, în schimb a fost o intervenţie coordonată din partea celor care se aflau în stradă, iar ordinele care se dădeau către Jandarmerie şi discursul public care a fost - a fost doar de a muta dinspre Jandarmerie cine este de fapt obiectivul şi cine este creierul acestei mişcări. Revoluţiile şi mişcările de stradă au un epicentru", a afirmat Bădulescu.

Miercuri, Bădulescu s-a arătat nemulţumit de intenţia PSD Bucureşti de a-i retrage sprijinul politic şi a susţinut că a minţit la Parchet în legătură cu mitingul din 10 august 2018. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.