Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Justiţiei nu transmite proiectele de lege direct la Parlament, a declarat joi ministrul de resort, Tudorel Toader, care a venit cu o serie de precizări ''pentru cei dornici de 'adevăr' '', afirmând că ar trebui să se facă "distincţiile necesare" între proiectele de lege elaborate de către MJ şi punctele de vedere, opiniile sau propunerile transmise direct comisiilor parlamentare.

''Pentru cei dornici de...'adevăr'! MJ nu transmite proiectele de lege direct la Parlament! Cu respectarea normelor de tehnică legislativă, MJ prezintă un proiect de lege în Guvern, însoţit de avizele necesare, care îl adoptă, apoi îl transmite Parlamentului spre legiferare'', a explicat ministrul, pe Facebook.

Potrivit acestuia, în cursul anului 2017, printre altele, MJ a elaborat două proiecte: cel pentru modificarea Codului penal, în sensul punerii de acord cu deciziile CCR, precum şi pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă şi proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală, în sensul punerii de acord cu deciziile CCR, precum şi pentru transpunerea Directivei privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie.

''Cele două proiecte de lege au fost adoptate de către Guvern şi transmise Parlamentului. Ulterior, niciuna dintre soluţiile propuse prin cele două proiecte de lege nu a fost declarată neconstituţională. Ar trebui să facem distincţiile necesare dintre proiectele de lege elaborate de către MJ şi punctele de vedere/opiniile/propunerile transmise direct comisiilor parlamentare'', a scris Tudorel Toader pe Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.