COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Patru persoane au ajuns la spital, în perioada Revelionului, în urma exploziilor accidentale ale unor petarde, care le-au provocat leziuni la nivelul mâinilor, potrivit unui buletin de presă de joi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

"La data de 31 decembrie 2018 şi 1 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către unităţile de primiri urgenţe din judeţul Satu Mare despre faptul că 4 persoane, cu vârste cuprinse între 11 şi 41 de ani, au suferit leziuni la nivelul mâinilor datorită unor petarde care au explodat accidental. În cauze se efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept", a precizat sursa citată.

În perioada 29 - 31 decembrie, poliţiştii au identificat 26 de persoane cu vârste cuprinse între 11 şi 63 de ani care aveau asupra lor, pentru uz propriu sau pentru vânzare, obiecte pirotehnice interzise la deţinere şi comercializare.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 11.943 de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, din categoria celor interzise la deţinere. AGERPRES/(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Oana Popescu; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.