COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Curtea Constituţională a României (CCR) a avut de soluţionat în anul 2018 peste 80 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, aproape jumătate fiind formulate de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit statisticilor publicate pe site-ul CCR, în ultimul an au fost înregistrate 81 de sesizări de neconstituţionalitate, dintre care 39 au venit de la preşedinte, 33 de la deputaţi şi senatori şi nouă de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Numărul este de peste trei ori mai mare decât în 2017, când au fost înregistrate 24 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
CCR a mai avut de soluţionat în 2018 patru sesizări referitoare la constituţionalitatea regulamentelor Parlamentului, 1.937 de excepţii de neconstituţionalitate înaintate de instanţele judecătoreşti, patru cereri privind existenţa conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, dar şi cinci sesizări referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |