Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii au întocmit în această săptămână 86 de dosare penale şi au aplicat amenzi de peste 30.000 de lei în urma acţiunilor derulate pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.

"În urma acţiunilor derulate de Poliţia Română, în ultimele 7 zile, pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare, au fost întocmite 86 de dosare penale. 60 de persoane au fost depistate în flagrant delict. De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 80 de sancţiuni contravenţionale, de peste 30.000 de lei. În perioada 19 - 26 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi - IGPR, poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare", informează Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES.

Poliţiştii au efectuat controale în 396 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 402 trenuri de călători. De asemenea, au desfăşurat 12 acţiuni pentru siguranţa transporturilor, combaterea pescuitului şi comerţului ilegal, a contrabandei, precum şi a migraţiei ilegale.

Pe parcursul acţiunilor, au fost depistate 14 persoane urmărite la nivel naţional sau internaţional, care au fost predate unităţilor competente, 12 minori lipsiţi de supraveghere, care au fost predaţi familiilor sau au fost internaţi în centre de plasament şi şase persoane cu afecţiuni psihice, care au fost internate în unităţile spitaliceşti competente, precizează sursa citată.

Poliţiştii au mai depistat şi două persoane bănuite de deţinere şi consum de droguri, acestea fiind predate structurilor competente.

"În total au fost întocmite 86 de dosare penale, în principal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, distrugere, falsuri şi uzuri de fals, pescuit ilegal şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei. De asemenea, 60 de persoane au fost depistate în flagrant delict, iar şapte persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, faţă de două dispunându-se măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar faţă de trei s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile", mai spune IGPR. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.