Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sistemul PREVENT a analizat, în perioada 20 iunie 2017 - 30 septembrie 2018, în vederea prevenirii conflictului de interese, 16.256 de proceduri de achiziţii publice cu o valoare totală de 72 miliarde lei (aproximativ 15,4 miliarde euro), a anunţat marţi Agenţia Naţională de Integritate.

Potrivit unui comunicat al ANI, dintre cele 16.256 de proceduri analizate, 8,5% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 79.950 contracte subsecvente (loturi).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 2.208 autorităţi contractante, 12.842 de operatori economici şi 228.424 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT în primul an de funcţionare a fost de 2,8 miliarde lei (615 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 46,95 lei (10 euro).

Totodată, sistemul a prevenit 68 de cazuri de conflicte de interese în achiziţii publice, în valoare totală de 517 milioane lei (111 milioane euro). În aceste cazuri, ANI a emis avertismente de integritate în vederea eliminării cauzelor care au dus la apariţia posibilelor conflicte de interese.

Astfel, în 51 dintre cele 68 cazuri notificate de sistem, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, în timp ce în două cazuri ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate.

În alte 15 cazuri, pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese.

Art. 9 din Legea nr.184/2016 stipulează: "Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare".

Totodată, în 38 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.

În perioada iulie - septembrie 2018, Agenţia Naţională de Integritate a analizat, prin intermediul sistemului informatic PREVENT, 256 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 2 miliarde lei (441 milioane euro). Dintre aceste proceduri, aproximativ 16,8% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ 20% din totalul procedurilor conţin 855 de contracte subsecvente (loturi).

În aceeaşi perioadă, ANI a emis 14 avertismente de integritate.

Conform ANI, persoanele interesate au solicitat peste 680 de clarificări cu privire la cadrul legal incident. Majoritatea solicitărilor se referă la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de integritate, obligativitatea completării Formularului de integritate, lipsa ofertanţilor.

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date - DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.