Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca neîntemeiate, contestaţiile privind respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a referendumului pentru redefinirea familiei organizat în 6 - 7 octombrie, potrivit unor surse judiciare.

Contestaţiile fuseseră depuse de avocatul Sever Alexandru Sbârnă, care reprezintă şi Platforma civică "Împreună".

La referendumul pentru redefinirea familiei au votat 21,10% dintre alegători, potrivit datelor anunţate, pe 8 octombrie, de Biroul Electoral Central.

Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul să fie valabil, era necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendumul de revizuire a Constituţiei organizat în 6 şi 7 octombrie a fost de 18.279.011.

S-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, reprezentând 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.

Voturi valabil exprimate la răspunsul 'DA' au fost 3.531.732, reprezentând 91,56% din numărul participanţilor, voturi valabil exprimate la răspunsul 'NU' - 249.412, adică 6,47%, iar voturi nule - 76.111, respectiv 1,97%. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.