Posibilitatea ca magistraţii să se pensioneze la împlinirea a 20 de ani de activitate a fost amânată pentru finalul lui 2019, potrivit ordonanţei de urgenţă care aduce modificări legilor justiţiei, a anunţat, luni, ministrul Tudorel Toader în cadrul unei conferinţe de presă.
"Comisia de la Veneţia spune că ar fi o problemă dacă s-ar pensiona judecătorii, procurorii în activitate efectivă. Înţeleg că ar fi aproape 2.100 de magistraţi care ar dobândi vocaţie la pensionare la 20 de ani", a precizat Toader după şedinţa de guvern.
El a explicat că propunerea ca magistraţii să se poată pensiona după 20 de ani de activitate a venit din partea Consiliului Superior al Magistraturii, soluţia aceasta fiind validată de Curtea Constituţională.
"Pentru a ţine echilibrul între dorinţa unora dintre magistraţi, poate, de a se pensiona de îndată la 20 de ani în profesie efectivă de magistrat, de a respecta decizia Curţii Constituţionale (...), de a răspunde preocupărilor Comisiei de la Veneţia (...), s-a propus şi s-a adoptat soluţia amânării până la finele lui 2019, timp în care se va vedea cum se aşază sistemul, se va vedea câţi vor să se pensioneze, câţi se pensionează, câţi intră în sistem prin INM, câţi intră în sistem prin concursul acela la 5 ani vechime în specialitate în profesii juridice şi la finele lui 2019 se va decide", a punctat ministrul Justiţiei.
Toader a adăugat că, după data de 31 decembrie 2019, în această problemă "vor decide cei care vor avea competenţă". AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Simona Aruştei, Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.