Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În calitate de stat ce va prelua Preşedinţia Consiliului UE pentru următorul semestru european, vom acorda atenţie fenomenului radicalizării, cu accent pe radicalizarea online, în scopul identificării de bune practici în gestionarea acestuia, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, la Conferinţa la nivel înalt privind reţeaua de conştientizare a radicalizării (RAN), potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis vineri AGERPRES.

Conform acestuia, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a participat, în perioada 11-12 octombrie, la Luxemburg, la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, la Luxemburg.

În cadrul sesiunii Afaceri Interne au fost abordate dosare importante aflate pe agenda europeană, precum: propunerea de Regulament de modificare a Regulamentului privind Poliţia Europeană de Frontieră şi Gardă de Coastă, propunerea de Directivă privind returnarea, regulamentele sectoriale din cuprinsul Cadrului Financiar Multianual care vizează domeniul afaceri interne şi aspecte referitoare la reforma sistemului european comun de azil şi relocare externă.

În cadrul prânzului de lucru al miniştrilor de interne a fost discutat subiectul migraţiei, cu accent pe situaţia actuală şi calea de urmat.

Sesiunea de discuţii privind RAN a reunit oficiali de nivel înalt şi practicieni din prima linie din cadrul statelor membre, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, pentru a discuta despre modalităţi eficiente de abordare a provocărilor aferente radicalizării, care conduce la extremism violent şi terorism.

"România nu se confruntă cu o ameninţare directă şi iminentă în ceea ce priveşte extremismul violent şi terorismul, însă este preocupată de amploarea pe care acest fenomen a înregistrat-o în ultimii ani. În opinia noastră, dezvoltarea laturii preventive este necesară atât în prezent, cât şi în următorii ani", a declarat Carmen Dan, potrivit sursei citate.

Înainte de reuniunea Consiliului JAI, în data de 10 octombrie, ministrul Afacerilor Interne a avut, la Bruxelles, o întâlnire importantă pentru finalizarea pregătirii preluării Preşedinţiei Consiliului UE cu Christine Roger, director general pentru afaceri interne în cadrul Secretariatului General al Consiliului UE, a precizat sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Diana Dumitru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.