Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii au indisponibilizat 290 de tone şi 2.848 de litri de substanţe periculoase, 800 de grame de fosfură de aluminiu - substanţă clasificată ca fiind foarte toxică - şi peste 300 de kilograme de mercur, în urma unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional, a informat, joi, IGPR.

Poliţiştii au verificat, în perioada 6 august - 28 septembrie, 713 de operatori economici, urmărind modul de efectuare a operaţiunilor cu substanţe şi deşeuri periculoase, precum şi condiţiile în care se desfăşoară acestea.

Potrivit IGPR, echipele de control au identificat şi repus în circuitul legal 18.173 de kilograme şi 11.186 de litri de deşeuri periculoase.

Echipele de control au constatat 163 de fapte de natură penală, dintre care 82 de infracţiuni sunt prevăzute de OUG 195/2005 privind protecţia mediului, 39 de infracţiuni de trafic de substanţe toxice, în conformitate cu prevederile Codului penal.

De asemenea, au fost descoperite 26 de infracţiuni la Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, 10 infracţiuni prevăzute de Legea 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, precum şi şase infracţiuni prevăzute de alte acte normative.

Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 67 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 500.000 de lei.

Pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au acţionat împreună cu specialişti din cadrul instituţiilor care, potrivit legii, au atribuţii în acest domeniu, respectiv Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională de Mediu şi inspectorate teritoriale de muncă.

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Române a iniţiat şi coordonat în perioada 6 august - 28 septembrie, o acţiune la nivel naţional, pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Tudorache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.