COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:50 si 10:00 se va semnala ceata ce reduce vizibilitatea local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:30 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Covasna; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:25 si 09:30 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:15 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:15 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Viorica Dăncilă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, au fost citate de Tribunalul Bucureşti, pe 26 octombrie, pentru a da declaraţii în procesul în care acestea cer daune jurnaliştilor de la publicaţia Times New Roman.

Vineri, la Tribunalul Bucureşti, a avut loc primul termen al procesului civil, în care reprezentantele PSD au dat în judecată publicaţia Times New Roman, solicitând daune totale de 500.000 euro.

La începutul procesului, avocata care le reprezintă pe femeile din PSD a solicitat ca şedinţa de judecată să nu fie publică.

"Se impune desfăşurarea în şedinţă secretă. Toate aspectele ţin de viaţa personală şi intimă, ţin de viaţa personală, care nu poate fi publică. Aspectele din viaţa personală nu pot face subiect de cancan. Cererea de chemare în judecată vizează nişte jigniri dintr-un articol de presă", a spus avocata.

Tribunalul a respins cererea avocatei şi a decis ca procesul să fie public, judecătorul invocând decizii ale CEDO.

De asemenea, judecătorul a hotărât ca la următorul termen al procesului din 26 octombrie să fie citate reclamantele pentru a li se lua un interogatoriu.

Pe 30 martie, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Carmen Dan, Lia Olguţa Vasilescu şi Irina Tănase au dat în judecată firma Infant Media SRL, care administrează publicaţia Times New Roman, pe administratorul firmei, Alexandru Dona, pe redactorul şef al acesteia, Călin Petrar, şi pe redactorul Ovidiu Eftime.

Reclamantele susţin că, prin publicarea unui articol în data de 12 martie, le-a fost afectată grav reputaţia şi demnitatea, iar distribuirea acestuia în mediu online a generat "comentarii şi vulgarităţi".

Pe 25 aprilie, CNCD a decis că articolul postat pe pagina de internet www.timesnewroman.ro, în data de 12 martie, prin care se creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al acestora conform art. 2, alin.1. şi art 15. din OG 137/2000, republicată.

CNCD a aplicat atunci o amendă contravenţională de 5.000 lei firmei Infant Media SRL, care administrează publicaţia, 5.000 lei pentru autorul articolului, 3.000 lei pentru editorul-şef şi 3.000 lei pentru administratorul Infant Media SRL. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.