Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cererea Parchetului General privind declasificarea unor documente referitoare la mitingul din 10 august este în analiza unei comisii din cadrul MAI, a declarat vineri ministrul de Interne, Carmen Dan.

"Referitor la declasificare, cred că este îndeajuns să ne uităm în Codul penal - avem un articol acolo care spune foarte clar că instanţa este cea care decide declasificarea de urgenţă atunci când consideră că informaţii esenţiale sunt utile cercetării judiciare şi poate dispune în sensul declasificării totale, parţiale sau trecerea la alt nivel de clasificare. Noi am expus în explicaţiile publice pe care le-am dat care sunt considerentele pentru care unele documente puse la dispoziţia Parchetului au un nivel de clasificare - nu sunt documente asupra cărora poate dispune ministrul declasificarea, însă şi această cerere a procurorului general este în analiza unei comisii din cadrul ministerului şi bineînţeles că, dacă acea comisie va dispune în sensul declasificării parţiale a unor date din raport sau din celelalte documente depuse în dosar, vom proceda în consecinţă", a spus Carmen Dan, la finalul unei ceremonii de la Academia de Poliţie.

Parchetul General susţinea că declasificarea unor documente în dosarul privind incidentele violente de la protestul din 10 august este necesară.

"Declasificarea anumitor documente este necesară în vederea asigurării caracterului echitabil al urmăririi penale, precum şi pentru respectarea dreptului la apărare al părţilor şi subiecţilor procesuali principali. În acest sens, documentele trebuie declasificate pentru a putea fi depuse la dosarul cauzei şi consultate de către părţi, subiecţi procesuali şi avocaţii acestora, doar în acest mod putându-se da eficienţă principiului egalităţii armelor şi aflării adevărului", menţiona, recent, Parchetul General. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.