Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat Regulamentele privind numirea procurorilor cu funcţii de conducere şi de execuţie în cadrul Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

"CSM a adoptat astăzi două regulamente. Unul pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie şi altul pentru numirea procurorilor cu funcţii de conducere în cadrul acestei Secţii speciale (pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie - n.r.)", a declarat Tudorel Toader la ieşirea din CSM.

Este vorba de regulamentele privind numirea, continuarea activităţii şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Pe 20 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Principala prevedere a actului normativ este înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor în cadrul Parchetului General.

"În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie îşi păstrează competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (1), sunt cercetate şi alte persoane. În cazul infracţiunilor săvârşite de judecătorii şi procurorii militari, dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile", se arată în lege.

"Secţia începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cauzele de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie înregistrate la orice structură de Parchet şi nesoluţionate până la data la care Secţia este operaţională se înaintează spre soluţionare Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, de îndată ce aceasta este operaţională", mai prevede legea. AGERPRES/(A, AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.