COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 08:00 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Alba, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Sibiu; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:50 si 10:00 se va semnala ceata ce reduce vizibilitatea local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:30 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Covasna; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:25 si 09:30 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:15 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:15 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru 8 octombrie data de desfăşurare a primului termen al apelului în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Apelul va fi judecat de un complet format din cinci judecători, condus de Iulian Dragomir.

Pe 21 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi Anisei Niculina Stoica.

Instanţa a anulat suspendarea executării din dosarul "Referendumul", rezultând o pedeapsă finală de 3 ani şi 6 luni cu executare.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

Pe de altă parte, Dragnea a fost achitat pentru acuzaţia de instigare la fals intelectual.

Alte condamnări în dosar:

- Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare;

- Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman - 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 de ani;

- Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman - 3 ani închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani pentru abuz în serviciu;

- Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, pentru abuz în serviciu - 3 ani cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 ani;

- Valentina Mirela Marica, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei - 3 ani de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani;

- Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, 3 ani închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani;

- Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare - un an închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 3 ani;

- Anisa Niculina Stoica: un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani;

- Adriana Botorogeanu: 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 4 ani.

Judecătorii de la Înalta Curte au decis încetarea procesului penal în cazul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, aceasta achitând prejudiciul în cauză. De asemenea, în cazul inculpatei a fost aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 de lei.

Unul dintre judecători a făcut opinie separată de decizia completului, în sensul achitării mai multor inculpaţi.

Instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de DGASPC Teleorman şi i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 108.612 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Stoica Anisa Niculina şi Botorogeanu Adriana), fiecare în solidar pentru perioadele menţionate în rechizitoriu.

"Constată că, din suma de 108.612 lei reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale cu care s-a constituit parte civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost achitată suma de 34.339 lei de către inculpata Prodana (fostă Dragnea) Bombonica", se arată în decizia instanţei.

În privinţa acţiunii civile, a fost înregistrată şi o opinie separată, în sensul lăsării nesoluţionate a acţiunii civile pentru inculpaţii în privinţa cărora s-a dispus achitarea cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu în forma instigării, complicităţii şi autoratului.

Totodată, inculpaţii sunt obligaţi la plata sumei de 5.500 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată.

* În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES/(AS - autori: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.