Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică la o terasă din centrul Brăilei, Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub porecla de 'Dasaev', a primit marţi mandat de arestare pentru 29 de zile.

Judecătorii Tribunalului Brăila au admis propunerea parchetului şi au dispus arestarea preventivă a lui Dasaev pentru 29 de zile, el fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Dasaev şi-a petrecut o noapte în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, după ce a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

"Sunt nevinovat" a fost singura declaraţie pe care a făcut-o Dasaev marţi, înainte de a intra în Tribunalul Brăila, unde a fost dus de poliţiştii de la Investigaţii Criminale.

Potrivit avocatei lui 'Dasaev', Angelica Ionel, cea cu care s-a prezentat în momentul în care s-a predat, clientul său recunoaşte doar săvârşirea faptei de tulburare a ordinii publice, precizând faptul că el este victimă în acest caz.

"Considerăm că în atacul acesta nu e vinovat sau, cel puţin, e doar parţial vinovat, pentru că a ripostat, fiind lovit de patru sportivi, de persoanele din jur care au provocat acest scandal. Chiar dacă are numele pe care îl are, chiar dacă are un cazier impresionant aşa cum a arătat presa, nu este obligatoriu ca el să fi provocat acest scandal. A fost agresat şi s-a apărat cum a putut", a declarat Angelica Ionel.

Cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă a Brăilei, 'Dasaev' a fost condamnat în trecut, în Spania, pentru proxenetism şi viol.

Doi americani, jucători de baschet la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi sâmbătă noaptea la o terasă din centrul Brăilei. Cei doi sportivi sunt Darrel Bowie, de 24 de ani, care se află în stare gravă, şi Joseph McClain, de 25 de ani. AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Diana Dumitru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.