COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 08:00 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Alba, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Sibiu; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:50 si 10:00 se va semnala ceata ce reduce vizibilitatea local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:30 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Covasna; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:25 si 09:30 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:15 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:15 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat, vineri, la Parchetul General, că a fost prezent la MAI în cadrul componentei specifice din centrul de comandă în perioada protestului din 10 august şi a arătat că nu a avut informaţii privind existenţa vreunei tentative de lovitură de stat.

Întrebat dacă a avut atunci informaţii privind existenţa unei tentative de lovitură de stat, Arafat a răspuns: "Nu s-a discutat aşa ceva atunci sau ce a fost atunci, nici vorbă şi nici chiar nu se ştia că va apărea situaţia care va apărea".

"Centrul de comandă este pe componente şi da, este un centru integrat, depinde de situaţie. Deci, eu am fost în minister şi am fost în componentă pe situaţie de urgenţă, împreună cu inspectorul şef pentru situaţii de urgenţă Bucureşti şi cu colegii de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care, unii dintre ei, au acolo locuri de muncă 24 din 24. E un centru activ tot timpul, doar că am ridicat nivelul de activare al lui, fiind suplimentat, având în vedere un miting care era anunţat cu un număr foarte mare de oameni", a adăugat secretarul de stat.

El a precizat că s-a prezentat la Parchetul General în calitate de martor, prilej cu care a lămurit "unele speculaţii" lansate în spaţiul public, unele referitoare la pacientul care a decedat după proteste.

"Am înţeles că sunt speculaţii în privinţa pacientului care a decedat după câteva zile. Nu au fost discuţii aici. (...) Noi am răspuns la nişte speculaţii care deja erau în spaţiul public. (...) Am făcut anumite precizări, n-am dat amănunte. (...) Am dat care era motivul pentru care s-a prezentat la punctul de prim ajutor (n.r. - pacientul care a murit), ca să clarificăm o situaţie care s-a speculat. Oricum, îmi pare rău că ei (n.r. - familia pacientului) au luat-o ca o divulgare a anumitor secrete, deci dacă eram cei care dădeau numele pacientului în spaţiul public şi dădeau date despre starea lui, normal că atunci era alt aspect. Dar aici noi am răspuns la unele speculaţii. (...) Nu despre asta s-a discutat", a spus el.

Arafat a precizat că iniţial au existat 17 echipaje, dintre care trei cu medici. "După ce s-a escaladat situaţia şi a apărut situaţia care a apărut, au fost suplimentate până la 33 - 34 de echipaje. Inţial am avut trei medici pe maşini, restul personal paramedical, după completarea echipajelor şi suplimentarea lor am ajuns la 10 medici şi restul echipaje paramedicale", a explicat secretarul de stat.

Oficialul MAI a menţionat că propunerea de suplimentare a echipajelor s-a dat atunci când a crescut numărul de persoane care se prezentau pentru îngrijiri medicale.

"Şi aceasta a fost dată de inspectorul şef pentru situaţii de urgenţă Bucureşti. Suplimentarea nu s-a făcut deodată, de la 17 la 34, ci treptat. Iniţial, s-au adus vreo trei echipaje, după care încă vreo trei, ca să facă faţă la numărul celor care se prezentau", a mai spus Arafat.

Întrebat dacă ştie medici aflaţi în Piaţa Victoriei care să fi avut de suferit, Raed Arafat a răspuns: "Cel puţin la nivelul structurilor care au intervenit din partea noastră, da, au fost oameni expuşi, că au lucrat fără mască de protecţie. Nu am informaţii până acum să fie cineva care să fi suferit pe o lungă durată sau care să necesite îngrijiri medicale mai departe. Cel puţin nu mi s-a adus la cunoştinţă".

În această săptămână, la Parchetul General au mai fost audiaţi, în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, secretarul de stat în MAI Gheorghe Nucu Marin, şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Paraschiv, dar şi subprefectul Capitalei, Corneliu Cîrstea.

Pe 4 septembrie a fost audiată în acelaşi dosar şi Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. Au mai fost chemaţi la Parchet viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, dar şi prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru.

Aproximativ 770 de plângeri penale au fost înregistrate la Secţia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protestul din 10 august.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi: 

 

Raed Arafat, audiat la Parchetul General, în dosarul privind protestul din 10 august

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.