Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat joi că a cerut în două rânduri Consiliului Superior al Magistraturii să organizeze o şedinţă de plen pentru avizarea ordonanţei de urgenţă care reglementează conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare, iar aceştia i-ar fi răspuns că nu se poate întruni cvorumul.

"Întrebaţi CSM-ul, care mi-a dat în scris că nu putem întruni cvorumul pentru a ţine şedinţă de plen, ceea ce înseamnă că i-am întrebat. Şi i-am întrebat chiar în două rânduri şi am primit scris: nu putem avea cvorum pentru şedinţă de plen să dăm avizul", a declarat Tudorel Toader, la Ministerul Justiţiei.

Mai mulţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au trimis o scrisoare Avocatului Poporului prin care îi solicită acestuia să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă care reglementează conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare.

Cei şapte membri semnatari ai scrisorii consideră că există riscul ca ordonanţa să fie declarată neconstituţională "cu consecinţa compromiterii unor anchete disciplinare vizând magistraţi sau a altor tipuri de verificări şi controale ce ţin de competenţa Inspecţiei Judiciare".

Pe 6 septembrie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind completarea articolului 67 din Legea 317/2004 privind CSM, pentru asigurarea interimatului conducerii Inspecţiei Judiciare. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.